Ecocardiografie

Fracția de ejecție (FE) reprezintă procentul de sânge pe care ventriculul stâng îl pompează la fiecare contracție, fiind unul dintre cei mai importanți parametri măsurați la ecocardiografie. Conform American Heart Association (AHA), o fracție de ejecție normală a ventriculului stâng se situează între 50% și 70%. O valoare sub 40% indică o insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă, iar valorile între 41% și 49% sunt considerate la limită. Conform Cleveland Clinic, o fracție de ejecție scăzută nu înseamnă neapărat că inima nu mai funcționează deloc, ci că își pierde din eficiență, iar tratamentul poate ameliora această valoare în timp. Este important de știut că și pacienții cu fracție de ejecție păstrată pot avea insuficiență cardiacă, prin tulburări de relaxare a ventriculului. IngesT te orientează să interpretezi acest parametru întotdeauna împreună cu medicul cardiolog, care îl corelează cu simptomele, cu EKG și cu analizele. Fracția de ejecție este și un instrument esențial de monitorizare a răspunsului la tratament.

Cele două metode diferă prin modul de obținere a imaginilor și prin indicații. Ecocardiografia transtoracică (ETT) este cea mai frecventă, neinvazivă, în care transductorul se plasează pe peretele toracic; ea este suficientă pentru majoritatea evaluărilor. Ecocardiografia transesofagiană (ETE) presupune introducerea unei sonde subțiri în esofag, sub anestezie locală a faringelui, pentru a obține imagini de rezoluție superioară ale structurilor situate în spatele inimii. Conform European Society of Cardiology (ESC), ETE este preferată atunci când se caută trombi în atriul stâng, în evaluarea detaliată a valvelor înaintea unei intervenții sau în suspiciunea de endocardită. Conform Mayo Clinic, ETE necesită post alimentar de cel puțin 6 ore și o scurtă perioadă de monitorizare după procedură. Pentru pacient, ETT este complet nedureroasă, în timp ce ETE poate produce un disconfort faringian tranzitoriu. Medicul cardiolog alege metoda potrivită în funcție de informația necesară, rezervând ETE situațiilor în care imaginea transtoracică este insuficientă.

Ecocardiografia oferă informații indirecte despre suferința coronariană, dar nu vizualizează direct arterele coronare. Ea poate evidenția tulburări de contractilitate segmentară, adică zone ale peretelui cardiac care se mișcă slab, sugestive pentru o suferință ischemică sau pentru o cicatrice după un infarct miocardic. Conform American Heart Association, ecocardiografia de stres, efectuată în timpul efortului sau al stimulării farmacologice, poate demasca o ischemie care nu apare în repaus. Totuși, pentru a vedea efectiv îngustările sau blocajele de pe arterele coronare este nevoie de coronarografie sau de angio-CT coronarian. Conform European Society of Cardiology (ESC), aceste investigații se aleg în funcție de probabilitatea bolii coronariene și de rezultatele testelor neinvazive. IngesT te orientează ca, în prezența durerii toracice de efort, să discuți cu medicul cardiolog despre cea mai potrivită strategie de investigare. Astfel, ecocardiografia rămâne o piesă importantă în puzzle, dar nu este suficientă singură pentru a confirma sau a exclude blocajele coronariene.

Frecvența reevaluării depinde de stabilitatea bolii și de tratament. Conform European Society of Cardiology (ESC), la pacienții stabili cu insuficiență cardiacă cunoscută, ecocardiografia se repetă de regulă atunci când apar modificări ale simptomelor, după ajustări semnificative ale tratamentului sau înaintea unor decizii terapeutice importante. Nu este necesară repetarea de rutină la intervale fixe scurte dacă starea este stabilă. Conform NICE, reevaluarea fracției de ejecție este utilă în special pentru a verifica răspunsul la medicația care îmbunătățește funcția cardiacă, cum sunt anumite clase de medicamente recomandate în insuficiența cardiacă. Pentru că ecocardiografia nu folosește radiații, ea poate fi repetată în siguranță ori de câte ori este nevoie. Un avantaj important este posibilitatea de a urmări dinamica fracției de ejecție în timp, comparativ cu valorile anterioare. IngesT subliniază că deciziile de monitorizare trebuie individualizate de medicul cardiolog, în funcție de evoluția clinică, nu impuse după un calendar rigid identic pentru toți pacienții.

Ecocardiografia transtoracică, forma cea mai folosită, este complet nedureroasă și nu necesită o pregătire deosebită. Conform RadiologyInfo (RSNA/ACR), examinarea presupune doar aplicarea unui gel pe piept și deplasarea unui transductor pe torace, fără injecții și fără radiații. Nu este nevoie de post alimentar, iar medicația obișnuită se continuă, dacă medicul nu indică altfel. Examinarea se desfășoară de regulă cu pacientul așezat pe partea stângă, timp de 20-40 de minute. Situația diferă în cazul ecocardiografiei transesofagiene, care necesită post alimentar de cel puțin 6 ore și anestezie locală a faringelui; aceasta poate produce un disconfort tranzitoriu la nivelul gâtului. Conform Cleveland Clinic, ecocardiografia transtoracică poate fi efectuată în siguranță la toate categoriile de pacienți, inclusiv la gravide, tocmai pentru că nu implică iradiere. Este util să aduci la examinare EKG-ul recent, analizele și eventualele ecocardiografii anterioare pentru comparație. Astfel, pentru forma standard, singura „pregătire" necesară este eliberarea zonei toracice.