Boală arterială periferică

Boala arterială periferică, cunoscută și ca arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare, este o afecțiune circulatorie cronică în care arterele care irigă picioarele se îngustează sau se blochează progresiv din cauza aterosclerozei, reducând fluxul de sânge către mușchii și țesuturile membrelor inferioare. Manifestarea clasică este claudicația intermitentă — durerea musculară care apare la mers și dispare la repaus — însă boala poate fi multă vreme tăcută, mai ales la pacienții cu diabet. În formele avansate apar durere de repaus, ulcerații care nu se vindecă și risc de gangrenă, situație denumită ischemie cronică amenințătoare pentru membru. Platforma IngesT a elaborat acest ghid pentru a oferi pacienților români informații clare și verificate despre o afecțiune frecventă, care reprezintă totodată un marker important de risc cardiovascular global.

Ce este boala arterială periferică și claudicația intermitentă

Termenul de boală arterială periferică desemnează îngustarea sau ocluzia arterelor situate în afara inimii și a creierului, cel mai frecvent cele care irigă membrele inferioare. Conform ESC, cauza dominantă este ateroscleroza, un proces în care depozite de grăsimi, colesterol și alte substanțe formează plăci în interiorul pereților arteriali, îngustând lumenul vasului și reducând fluxul de sânge. Pe măsură ce obstrucția progresează, țesuturile alimentate de arterele afectate primesc tot mai puțin oxigen.

Claudicația intermitentă este simptomul cardinal al bolii și constă în durere, crampă, oboseală sau senzație de greutate în mușchii piciorului, care apare la efort și se ameliorează în câteva minute de repaus. Conform NICE, localizarea durerii indică nivelul obstrucției: durerea în gambă sugerează afectarea arterei femurale superficiale, durerea în coapsă a arterei femurale comune, iar durerea în fese a arterelor iliace. Distanța de mers la care apare durerea este relativ stabilă și reprezintă un indicator al severității.

Este important de subliniat că o proporție semnificativă a pacienților cu boală arterială periferică nu prezintă claudicație tipică. Conform AHA, mulți au simptome atipice, precum disconfort vag la picioare, sau sunt complet asimptomatici, în special cei cu diabet și neuropatie, la care percepția durerii este alterată. Această formă tăcută este periculoasă, deoarece boala progresează nedetectată până la apariția complicațiilor. De aceea, screeningul prin indicele gleznă-braț este recomandat și persoanelor fără simptome, dar cu factori de risc.

Boala arterială periferică se distinge de afecțiunile venoase, precum tromboza venoasă, prin mecanismul și tabloul clinic. În patologia arterială, problema este aportul insuficient de sânge oxigenat, cu picior rece, palid și durere la efort, în timp ce în patologia venoasă predomină staza, edemul și senzația de greutate. Conform Cleveland Clinic, diferențierea corectă este esențială, deoarece tratamentul și prognosticul sunt complet diferite. Platforma IngesT explică aceste distincții pentru ca pacienții să nu confunde durerea de cauză arterială cu alte afecțiuni ale picioarelor.

Epidemiologie și impactul bolii la nivel populațional

Boala arterială periferică este o afecțiune frecventă, a cărei prevalență crește marcat cu vârsta. Conform WHO, bolile cardiovasculare, din care face parte și ateroscleroza periferică, reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial, iar afectarea arterelor membrelor inferioare contribuie semnificativ la povara acestor boli. Estimările internaționale arată că zeci de milioane de persoane sunt afectate global, cu o creștere a numărului de cazuri pe măsură ce populația îmbătrânește și diabetul devine mai răspândit.

Prevalența bolii este puternic dependentă de vârstă. Conform ESC, sub 50 de ani boala este relativ rară, dar după 65 de ani frecvența crește considerabil, ajungând să afecteze o proporție importantă din populația vârstnică. Bărbații și femeile sunt afectați aproximativ în mod egal la vârste înaintate, deși tabloul clinic poate diferi. Conform NCBI, prevalența reală este probabil subestimată, deoarece formele asimptomatice rămân nediagnosticate fără screening activ.

În România, deși nu există un registru național dedicat exclusiv bolii arteriale periferice, datele furnizate de INS privind mortalitatea cardiovasculară plasează țara printre cele cu o povară ridicată a bolilor de inimă și vasculare. Prevalența crescută a fumatului și a diabetului în populație sugerează că boala arterială periferică este o problemă de sănătate publică relevantă. Conform WHO, controlul factorilor de risc la nivel populațional ar putea reduce substanțial incidența complicațiilor vasculare. Platforma IngesT consideră că informarea publicului despre semnele de claudicație și despre importanța renunțării la fumat poate contribui la depistarea precoce.

Impactul bolii depășește disconfortul de la picioare. Conform AHA, boala arterială periferică este asociată cu un risc de două până la șase ori mai mare de infarct miocardic și accident vascular cerebral comparativ cu persoanele fără boală. Aceasta o transformă într-un marker valoros de risc cardiovascular sistemic. În formele severe, cu ischemie critică, riscul de amputație și de mortalitate este ridicat, ceea ce subliniază necesitatea unei abordări precoce și energice.

Cauze, ateroscleroză și factori de risc

Cauza principală a bolii arteriale periferice este ateroscleroza, un proces inflamator și degenerativ în care plăcile de aterom se depun în pereții arteriali. Conform ESC, factorii de risc pentru boala arterială periferică sunt în mare parte aceiași cu cei pentru ateroscleroza coronariană și cerebrală, ceea ce explică de ce pacienții cu boală arterială periferică au frecvent și alte localizări ale bolii aterosclerotice. Înțelegerea acestor factori este fundamentală pentru prevenție și tratament.

Fumatul este cel mai puternic factor de risc modificabil. Conform NICE, fumătorii au un risc de mai multe ori mai mare de a dezvolta boală arterială periferică decât nefumătorii, iar fumatul accelerează progresia bolii, crește riscul de complicații și reduce succesul revascularizării. Renunțarea la fumat este, de departe, cea mai importantă intervenție pentru oprirea bolii și ameliorarea prognosticului.

Diabetul zaharat este un alt factor major, care nu doar crește riscul, ci modifică și caracterul bolii. Conform Mayo Clinic, la diabetici boala afectează frecvent arterele mai mici și mai distale, de sub genunchi, fiind mai greu de tratat și asociind un risc mai mare de ulcerații și amputație. Neuropatia diabetică maschează simptomele, întârziind diagnosticul. Controlul glicemiei și îngrijirea atentă a picioarelor sunt esențiale la acești pacienți, după cum detaliază pagina dedicată diabetului zaharat de tip 2.

Hipertensiunea arterială și dislipidemia completează tabloul factorilor de risc majori. Conform AHA, tensiunea arterială crescută solicită mecanic pereții arteriali și accelerează ateroscleroza, în timp ce nivelurile crescute de colesterol LDL furnizează materialul pentru formarea plăcilor. Controlul acestor factori prin stil de viață și medicație reduce progresia bolii. Pentru detalii despre tensiunea crescută, IngesT pune la dispoziție pagina despre hipertensiunea arterială.

Alți factori de risc includ vârsta înaintată, antecedentele familiale de boală cardiovasculară, boala renală cronică, obezitatea, sedentarismul și nivelurile crescute de homocisteină. Conform NCBI, cumularea mai multor factori de risc multiplică probabilitatea de boală. Mecanismul comun care leagă acești factori este ateroscleroza, descrisă pe larg de IngesT în pagina dedicată aterosclerozei. Platforma IngesT subliniază că majoritatea acestor factori sunt modificabili, iar acțiunea asupra lor poate schimba dramatic evoluția bolii.

Stadializarea bolii: clasificările Fontaine și Rutherford

Pentru a încadra severitatea bolii arteriale periferice și a ghida deciziile terapeutice, medicii folosesc sisteme de stadializare standardizate. Conform ESVS, cele mai utilizate sunt clasificările Fontaine și Rutherford, care descriu progresia bolii de la formele asimptomatice până la ischemia critică.

Clasificarea Fontaine împarte boala în patru stadii. Stadiul I este asimptomatic, boala fiind prezentă dar fără simptome resimțite de pacient. Stadiul II corespunde claudicației intermitente și se subîmparte în IIa, cu claudicație la distanțe mai mari, și IIb, cu claudicație la distanțe scurte, sub aproximativ 200 de metri. Stadiul III reprezintă durerea de repaus, în special nocturnă, iar stadiul IV cuprinde apariția ulcerațiilor sau a gangrenei. Conform ESC, stadiile III și IV definesc împreună ischemia cronică amenințătoare pentru membru, cea mai gravă formă a bolii.

Clasificarea Rutherford este mai detaliată și folosește categorii de la 0 la 6, corelate cu măsurători obiective ale fluxului. Categoria 0 corespunde absenței simptomelor, categoriile 1-3 acoperă claudicația de severitate crescândă, categoria 4 reprezintă durerea de repaus, categoria 5 ulcerațiile minore, iar categoria 6 leziunile tisulare majore cu gangrenă. Conform ESVS, această clasificare este utilă în special în contextul cercetării și al deciziilor de revascularizare, deoarece permite o gradare mai fină.

Importanța practică a stadializării constă în orientarea tratamentului. Conform NICE, în stadiile de claudicație abordarea este în primul rând conservatoare, cu accent pe exercițiu și controlul factorilor de risc, în timp ce în ischemia critică, definită de durere de repaus și leziuni tisulare, revascularizarea devine prioritară pentru a salva membrul. Platforma IngesT explică aceste sisteme pentru ca pacienții să înțeleagă semnificația stadiului bolii lor și să recunoască trecerea de la o formă tratabilă conservator la una care necesită intervenție.

Tabloul clinic: de la claudicație la ischemia critică

Manifestările clinice ale bolii arteriale periferice variază de la absența simptomelor până la durerea severă de repaus și leziunile tisulare. Recunoașterea acestui spectru ajută pacientul și medicul să aprecieze severitatea și urgența.

În formele incipiente, simptomul tipic este claudicația intermitentă. Conform ESC, pacientul resimte durere sau crampe la mers, după o distanță relativ constantă, durerea forțându-l să se oprească și dispărând în câteva minute de repaus, după care mersul poate fi reluat. Pe măsură ce boala progresează, distanța la care apare durerea scade, semnalând agravarea obstrucției.

Examenul fizic poate evidenția mai multe semne. Conform Cleveland Clinic, pielea membrului afectat poate fi rece, palidă sau cu o tentă albăstruie, lipsită de păr, cu unghii îngroșate și fragile, iar pulsurile periferice sunt slabe sau absente. La ridicarea piciorului poate apărea paloarea, iar la coborârea lui o roșeață caracteristică, semn al circulației compromise. Aceste semne completează informația oferită de simptome.

În stadiul de ischemie critică, tabloul devine grav. Conform ESVS, durerea de repaus apare în special noaptea, când piciorul este în poziție orizontală, și se ameliorează când pacientul își atârnă piciorul peste marginea patului sau merge, deoarece gravitația crește ușor fluxul. Apar apoi ulcerații care nu se vindecă, de obicei la degete sau la nivelul punctelor de presiune, și în final gangrena, care semnalează moartea țesutului. Aceste forme amenință viabilitatea membrului.

O formă particulară și extrem de gravă este ischemia acută a membrului, descrisă în detaliu în secțiunea de urgențe. Spre deosebire de evoluția cronică, aceasta se instalează brusc, în ore, și reprezintă o urgență vasculară. Conform ESC, recunoașterea diferenței dintre agravarea cronică și debutul acut este crucială, deoarece a doua situație impune prezentarea imediată la spital. Platforma IngesT insistă asupra educării pacienților pentru recunoașterea semnelor de alarmă care marchează trecerea de la o formă stabilă la una amenințătoare.

Diagnostic: indicele gleznă-braț, ecografie Doppler și angiografie

Diagnosticul bolii arteriale periferice se bazează pe combinarea anamnezei, a examenului clinic și a investigațiilor obiective, care confirmă prezența și localizează obstrucția. Conform ESC, evaluarea ordonată permite atât stabilirea diagnosticului, cât și planificarea tratamentului.

Examenul clinic este primul pas și include palparea pulsurilor periferice — femural, popliteu, tibial posterior și pedios. Conform NICE, absența sau diminuarea pulsurilor, împreună cu modificările pielii, orientează puternic diagnosticul. Auscultația poate evidenția sufluri arteriale la nivelul zonelor de îngustare. Totuși, examenul clinic singur nu este suficient și trebuie completat cu măsurători obiective.

Indicele gleznă-braț este investigația de bază pentru diagnostic. Conform AHA, acesta compară tensiunea sistolică de la gleznă cu cea de la braț, iar o valoare de 0,90 sau mai mică confirmă boala arterială periferică. Testul este simplu, neinvaziv, ieftin și reproductibil, fiind recomandat ca screening la persoanele cu factori de risc. La pacienții cu artere rigide, necomprimabile, se folosesc teste suplimentare precum indexul deget-braț.

Ecografia Doppler arterială permite vizualizarea directă a fluxului și localizarea îngustărilor. Conform ESVS, aceasta oferă informații despre severitatea și sediul leziunilor fără radiații sau contrast, fiind utilă atât pentru diagnostic, cât și pentru urmărire. Pentru o hartă anatomică detaliată necesară planificării intervenției, se folosesc angio-CT sau angio-RM, care reconstruiesc tridimensional rețeaua arterială.

Angiografia cu substanță de contrast rămâne standardul pentru ghidarea revascularizării. Conform ESC, ea se efectuează de obicei în momentul intervenției endovasculare, oferind imagini în timp real ale arterelor. Testul de mers pe covor rulant măsoară obiectiv distanța de claudicație și modificarea indicelui gleznă-braț după efort. Platforma IngesT recomandă ca orice persoană cu simptome sugestive sau cu factori de risc să discute cu medicul oportunitatea acestor investigații, multe dintre ele fiind disponibile prin serviciile de cardiologie și chirurgie vasculară.

Tratamentul conservator: exercițiu supravegheat și controlul riscului

Pentru majoritatea pacienților cu claudicație intermitentă, tratamentul inițial este conservator și are două obiective: ameliorarea simptomelor de la picioare și reducerea riscului cardiovascular global. Conform ESC, această dublă țintă reflectă faptul că boala arterială periferică este atât o afecțiune locală, cât și un marker de ateroscleroză sistemică.

Programul de exercițiu supravegheat reprezintă piatra de temelie a tratamentului conservator. Conform Cochrane, programele structurate de mers, în care pacientul merge până aproape de pragul durerii, se oprește, apoi reia, repetate de mai multe ori pe ședință și de mai multe ședințe pe săptămână, ameliorează semnificativ distanța de mers fără durere. Mecanismul implică dezvoltarea circulației colaterale și îmbunătățirea eficienței musculare. Exercițiul supravegheat este recomandat ca terapie de primă linie înaintea revascularizării în claudicația stabilă.

Renunțarea la fumat este indispensabilă. Conform NICE, continuarea fumatului anulează beneficiile celorlalte tratamente și grăbește progresia spre ischemie critică. Sprijinul pentru oprirea fumatului, prin consiliere și terapii adecvate, trebuie oferit tuturor pacienților fumători. Această măsură influențează decisiv prognosticul atât al piciorului, cât și al inimii.

Tratamentul medicamentos vizează controlul factorilor de risc cardiovascular. Conform ESC, pacienții cu boală arterială periferică beneficiază de medicație antiagregantă pentru a reduce riscul de evenimente trombotice și de medicație de scădere a colesterolului de tip statină, care stabilizează plăcile de aterom. Se adaugă controlul tensiunii arteriale și al diabetului. Acest ghid nu oferă doze sau scheme specifice, care trebuie stabilite individual de medic, ci subliniază rațiunea acestor tratamente.

Controlul celorlalți factori de risc completează abordarea. Conform AHA, menținerea unei tensiuni arteriale în limite, controlul glicemiei la diabetici, o alimentație sănătoasă de tip mediteranean și menținerea greutății corporale reduc progresia bolii. Platforma IngesT subliniază că tratamentul conservator nu este o simplă temporizare, ci o terapie activă, cu beneficii dovedite asupra simptomelor și a supraviețuirii, motiv pentru care trebuie urmat cu perseverență chiar și atunci când pacientul ia în calcul o intervenție.

Revascularizarea: angioplastie și bypass

Atunci când tratamentul conservator nu controlează suficient simptomele sau în formele severe cu ischemie critică, se recurge la revascularizare, adică la restabilirea fluxului de sânge prin proceduri intervenționale sau chirurgicale. Conform ESVS, indicația și tipul de revascularizare depind de severitatea bolii, de localizarea și extinderea leziunilor și de starea generală a pacientului.

Angioplastia endovasculară este o procedură minim invazivă în care un cateter cu balon este introdus prin arteră până la nivelul îngustării, unde balonul este umflat pentru a deschide vasul; adesea se montează un stent care menține artera deschisă. Conform ESC, această abordare este preferată pentru leziunile localizate și pentru pacienții cu risc chirurgical crescut, având avantajul recuperării rapide și al unei traume minime.

Bypass-ul chirurgical creează un traseu nou pentru sânge, ocolind segmentul blocat, folosind fie o venă proprie a pacientului, fie o proteză sintetică. Conform ESVS, bypass-ul este indicat pentru leziunile extinse sau pentru cazurile în care abordarea endovasculară nu este fezabilă, oferind o durabilitate bună pe termen lung, mai ales când se folosește o venă proprie. Alegerea între cele două metode se face individualizat.

Indicațiile de revascularizare sunt clar definite. Conform NICE, în claudicația intermitentă revascularizarea se ia în calcul când simptomele limitează grav calitatea vieții în ciuda tratamentului conservator optim, în timp ce în ischemia critică amenințătoare pentru membru revascularizarea este de regulă necesară și urgentă pentru a salva piciorul. Decizia ține cont de raportul dintre beneficiu și riscuri.

După revascularizare, tratamentul medical și controlul factorilor de risc rămân esențiale. Conform ESC, fără renunțarea la fumat și fără medicația adecvată, riscul de re-îngustare a arterei tratate este ridicat. Platforma IngesT subliniază că revascularizarea nu vindecă ateroscleroza, ci tratează o consecință locală, motiv pentru care măsurile conservatoare trebuie continuate pe viață. Aceste intervenții sunt efectuate de echipe specializate din domeniul chirurgiei vasculare.

Ischemia acută a membrului: o urgență vasculară

Ischemia acută a membrului reprezintă întreruperea bruscă a fluxului de sânge către un picior și constituie una dintre cele mai grave urgențe vasculare, în care timpul este factorul decisiv pentru salvarea membrului. Spre deosebire de boala cronică, instalarea este rapidă, în ore.

Cauza este de obicei un cheag de sânge care blochează brusc o arteră, fie printr-o embolie pornită de la inimă sau de la o altă arteră, fie printr-o tromboză formată pe loc, pe o placă aterosclerotică preexistentă. Conform ESC, fibrilația atrială este o sursă frecventă de emboli, motiv pentru care pacienții cu această aritmie au un risc crescut. Recunoașterea sursei orientează tratamentul.

Tabloul clinic este caracteristic și ușor de reținut prin semnele clasice: durere bruscă și severă, paloarea piciorului, absența pulsului, răceala extremității, amorțeala (parestezia) și incapacitatea de a mișca membrul (paralizia). Conform ESVS, prezența tulburărilor de sensibilitate și a deficitului motor indică o ischemie avansată, care amenință imediat viabilitatea membrului și impune intervenție de urgență.

Tratamentul ischemiei acute trebuie instituit cât mai rapid. Conform ESC, opțiunile includ administrarea de medicație anticoagulantă imediat, urmată de proceduri de îndepărtare a cheagului — fie pe cale endovasculară, fie chirurgicală — în funcție de severitate și de timpul scurs. Cu cât intervenția este mai promptă, cu atât șansele de salvare a membrului sunt mai mari, deoarece țesutul muscular nu suportă lipsa de oxigen mai mult de câteva ore.

Mesajul cheie pentru pacienți este recunoașterea urgenței. Orice persoană care dezvoltă brusc un picior rece, palid, dureros, amorțit și fără puls trebuie să sune imediat la serviciul de urgență și să se prezinte la spital, fără a aștepta. Conform Cleveland Clinic, întârzierea de câteva ore poate face diferența între salvarea și pierderea membrului. Platforma IngesT consideră educarea publicului pentru recunoașterea acestor semne o prioritate, deoarece reacția promptă a pacientului este adesea decisivă.

Îngrijirea piciorului la pacientul diabetic

La pacienții cu diabet, combinația dintre boala arterială periferică și neuropatia diabetică creează o vulnerabilitate deosebită a picioarelor, cunoscută ca picior diabetic, care necesită îngrijire specifică și atentă. Conform NICE, prevenția complicațiilor la acești pacienți este o prioritate absolută.

Mecanismul vulnerabilității este dublu. Pe de o parte, circulația redusă afectează vindecarea rănilor și aportul de oxigen la țesuturi; pe de altă parte, neuropatia reduce sensibilitatea, astfel încât pacientul nu simte mici traumatisme, bășici sau răni, care pot evolua nedetectate. Conform Mayo Clinic, această combinație explică de ce o leziune banală se poate transforma în ulcerație și apoi în infecție gravă, cu risc de amputație.

Îngrijirea preventivă a piciorului diabetic include câteva măsuri esențiale. Conform NICE, pacientul trebuie să își inspecteze picioarele zilnic, inclusiv tălpile, folosind o oglindă dacă este necesar, să poarte încălțăminte adecvată, fără cusături care să frece, și să evite mersul desculț. Igiena atentă, hidratarea pielii și tăierea corectă a unghiilor reduc riscul de leziuni. Apariția oricărei răni impune consult medical prompt.

Controlul glicemiei și al celorlalți factori de risc rămâne fundamental. Conform WHO, menținerea glicemiei în limitele recomandate încetinește progresia atât a bolii arteriale, cât și a neuropatiei. Examinarea periodică a picioarelor de către personal medical, evaluarea circulației prin indicele gleznă-braț și a sensibilității prin teste specifice fac parte din supravegherea structurată a pacientului diabetic.

Atunci când apare o ulcerație, abordarea trebuie să fie multidisciplinară. Conform ESVS, tratamentul piciorului diabetic ulcerat implică îngrijirea plăgii, controlul infecției, descărcarea presiunii și, adesea, revascularizarea pentru a îmbunătăți fluxul de sânge necesar vindecării. Platforma IngesT subliniază că depistarea precoce și îngrijirea preventivă pot reduce dramatic riscul de complicații grave la pacientul cu diabet zaharat de tip 2 și boală arterială periferică asociată.

Prevenția și controlul factorilor de risc

Prevenția bolii arteriale periferice și oprirea progresiei ei se bazează pe controlul factorilor de risc cardiovascular, multe dintre aceste măsuri suprapunându-se cu prevenția infarctului și a accidentului vascular cerebral. Conform ESC, acțiunea asupra factorilor de risc modificabili este cea mai eficientă strategie.

Renunțarea la fumat ocupă primul loc între măsurile preventive. Conform NICE, oprirea fumatului reduce riscul de progresie a bolii, ameliorează simptomele și scade riscul de complicații cardiovasculare. Niciun tratament medicamentos sau intervențional nu compensează efectul nociv al fumatului continuat, motiv pentru care această măsură este prioritară pentru orice pacient sau persoană la risc.

Controlul diabetului, al tensiunii arteriale și al colesterolului formează al doilea pilon al prevenției. Conform AHA, menținerea glicemiei, a tensiunii și a colesterolului în limitele recomandate prin stil de viață și, la nevoie, prin medicație, încetinește ateroscleroza și reduce riscul de evenimente. Aceste obiective trebuie urmărite împreună cu medicul, prin controale periodice și ajustarea tratamentului.

Activitatea fizică regulată și alimentația sănătoasă susțin prevenția. Conform WHO, exercițiul regulat, în special mersul, îmbunătățește circulația și profilul de risc cardiovascular, în timp ce o dietă de tip mediteranean, bogată în legume, fructe, pește și grăsimi sănătoase și săracă în sare și grăsimi saturate, contribuie la sănătatea vasculară. Menținerea unei greutăți corporale sănătoase completează aceste măsuri.

Depistarea precoce la persoanele cu risc este de asemenea importantă. Conform ESC, screeningul prin indicele gleznă-braț la persoanele peste 65 de ani, la fumători și la pacienții cu diabet permite identificarea bolii înainte de apariția complicațiilor. Platforma IngesT recomandă ca persoanele cu factori de risc să discute cu medicul de familie oportunitatea evaluării circulației, chiar și în absența simptomelor, deoarece intervenția precoce schimbă favorabil evoluția. Lista completă de afecțiuni vasculare și cardiovasculare este disponibilă în secțiunea de afecțiuni, iar simptomele asociate sunt detaliate în secțiunea de simptome.

Mituri și realitate despre boala arterială periferică

În jurul bolii arteriale periferice circulă numeroase concepții greșite care pot întârzia diagnosticul sau pot duce la decizii nepotrivite. Clarificarea lor pe baza dovezilor științifice ajută pacienții să adopte o atitudine informată.

Mit 1: Durerea de picioare la mers este o consecință normală a îmbătrânirii. Realitate: Conform NICE, durerea musculară la mers care dispare la repaus, numită claudicație intermitentă, nu este o parte normală a îmbătrânirii, ci un semnal de alarmă al bolii arteriale periferice. Atribuirea ei doar vârstei întârzie diagnosticul unei boli tratabile, care indică totodată un risc cardiovascular crescut și care necesită evaluare medicală.

Mit 2: Boala arterială periferică afectează doar picioarele. Realitate: Conform AHA, boala arterială periferică este expresia unei ateroscleroze generalizate, iar persoanele afectate au un risc semnificativ crescut de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Tratamentul vizează nu doar piciorul, ci protecția întregului sistem cardiovascular, motiv pentru care se prescriu medicamente care protejează inima și creierul.

Mit 3: Dacă mă doare piciorul la mers, ar trebui să evit complet mersul. Realitate: Conform Cochrane, exact contrariul este recomandat: programele structurate de mers supravegheat, în care pacientul merge până aproape de pragul durerii, se oprește și apoi reia, ameliorează semnificativ distanța de mers fără durere. Exercițiul stimulează dezvoltarea circulației colaterale și este o terapie de primă linie cu eficacitate dovedită, nu o activitate de evitat.

Mit 4: Singura soluție pentru boala arterială periferică este operația. Realitate: Conform ESC, în majoritatea cazurilor de claudicație tratamentul inițial este conservator — renunțarea la fumat, exercițiu supravegheat și controlul factorilor de risc — și este eficient. Revascularizarea prin angioplastie sau bypass este rezervată cazurilor severe sau celor care nu răspund la tratamentul conservator, nu este prima și nici singura opțiune.

Mit 5: Dacă nu am durere, nu am boală arterială periferică. Realitate: Conform NCBI, o proporție importantă a pacienților, în special cei cu diabet și neuropatie, au boală arterială periferică fără claudicație tipică sau sunt complet asimptomatici. Absența durerii nu exclude boala, iar la persoanele cu factori de risc screeningul prin indicele gleznă-braț este recomandat tocmai pentru a depista formele tăcute înainte de complicații.

Mit 6: Un picior care s-a răcit brusc și a devenit palid poate aștepta până dimineață la medic. Realitate: Conform ESVS, apariția bruscă a unui picior rece, palid, dureros și fără puls reprezintă ischemia acută a membrului, o urgență vasculară absolută în care fiecare oră contează. Întârzierea poate duce la pierderea ireversibilă a membrului. Aceste semne impun prezentarea imediată la spital, nu temporizarea. Platforma IngesT subliniază că recunoașterea promptă a acestei urgențe poate salva piciorul.

Surse și referințe

Informațiile prezentate în acest ghid sunt elaborate de echipa editorială IngesT pe baza recomandărilor și a literaturii medicale internaționale de referință. Conținutul are scop educativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Sursele consultate includ ghidurile și materialele publicate de organizații medicale recunoscute: ESC (European Society of Cardiology) și ESVS (European Society for Vascular Surgery) pentru recomandările de diagnostic și management al bolii arteriale periferice; AHA (American Heart Association) și ACC pentru criteriile de risc cardiovascular și indicele gleznă-braț; NICE (National Institute for Health and Care Excellence) pentru ghidurile de tratament; Cochrane pentru dovezile privind eficacitatea exercițiului supravegheat; NHS (National Health Service) pentru informațiile destinate pacienților; WHO (Organizația Mondială a Sănătății) pentru datele privind factorii de risc cardiovasculari; Mayo Clinic și Cleveland Clinic pentru descrierile clinice; precum și NCBI și UpToDate pentru patofiziologie și management. Datele epidemiologice naționale sunt orientate de raportările INS.

Conținutul medical IngesT este elaborat cu rigoare științifică. Pentru afecțiunile și serviciile asociate, IngesT pune la dispoziție pagini dedicate despre ateroscleroză, hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2 și tromboza venoasă, precum și hub-urile de cardiologie și chirurgie vasculară. Lista completă de afecțiuni este disponibilă în secțiunea de afecțiuni, iar simptomele asociate în secțiunea de simptome. Dacă prezentați durere la mers care cedează la repaus, răni care nu se vindecă sau orice semn de alarmă, adresați-vă unui medic pentru evaluare.

Validare clinică Dr. Andreea Talpoș — în curs.